Vasi Cărăbut s-a născut la Sighisoara într-o zi frumoasă de primăvară, pe 23 mai 1986. Înca din copilărie este educat spre a-i plăcea muzica de bună calitate,fiindu-i insuflată dragostea de cântec de către bunici. Existând în familia sa artisti, regretata interpretă Marioara Tănase, este încurajat de familie să urmeze drumul cântecului. Prin urmare, la doar 13 ani imprimă primele melodii, specifice vârstei si începe să cânte la spectacolele organizate la Casele de Cultură din Sighisoara si din împrejurimi. După doar un an de la debut încep aparitiile tv si radio si spectacole în diverse localităti din Tară.
Urmând anii de liceu, îsi continuă activitatea de turnee si noi înregistrări si colaborează cu televiziunea locală din Sighisoara, unde realizează si prezintă emisiunea de succes Club Adolescent.
În anul 2005, viata ii poarta pasii la
București, unde este student la Facultatea de Filosofie si Jurnalism, si reuseste să lanseze primul album muzical intitulat "Pentru dragoste...". Discul se bucură de un real succes. Dupa lansarea albumului are turnee în țară si pe Litoralul Mării Negre , fiind prezent în fiecare vară în spectacolele de divertisment de la Teatrele de Vară din diverse statiuni.În anul 2007, lansează un nou disc, intitulat "Ce e viața omului?", acesta reprezentând o schimbare de stil muzical: de la romantismul muzicii usoare românesti la muzica de petrecere, iar în anul 2010 finalizează discul de muzică populară muntenească "Scumpă-i viata si frumoasă" . Urmeaza cursurile Școlii de Arte din Giurgiu la clasa de canto muzică populară a reputatei interprete Doina Cernea. "Un alt fapt de mentionat este acela că interpretul reuseste prin calitățile vocale exceptionale să interpreteze în maniere si tehnici diferite cântece de facturi modeste precum dance, pop si cântece de o mare sensibilitate si dificultate interpretativă precum romante, doine, blues sau balade populare, îmbrăcandu-le în vesminte proaspete si o interpretare sensibilă dublată de o voce gravă si în acelasi timp suavă."(Doina Cernea) Este absolvent al Facultătii de Filosofie si Jurnalism si licentiat în Stiintele Comunicării - Jurnalism . Din anul 2007 este realizatorul mai multor emisiuni la Radioteleviziunea România de Mâine". De asemenea realizeaza emisiuni - spectacol la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti. În anii 2009 si 2010 sustine spectacole în Spania la Barcelona, Parets del Valles, Gandesa, Arbucies si Figueres pentru comunitățile de români din Catalonia. Realizează si prezintă spectacole organizate de Primăria Sectorului 2, București. Interpretul Vasi Cărăbut pregateste admiratorilor un nou album de muzică de petrecere, care va fi lansat la jumatatea anului 2011.